Cum să te pregătești pentru o recesiune? Investește în tehnologie

sofware salarizare ERP investitii tehnologie m

Până acum, anul 2020 s-a dovedit a fi extrem de diferit de cum ne imaginam noi că va arăta și continuă să ne surprindă. Deși cele mai multe țări de pe mapamond au ieșit acum din perioada de lockdown și au început să relaxeze multe dintre restricții, modul prin care ne vom duce viețile și companiile mai departe nu este foarte clar. Singurul lucru asupra căruia sunt de acord majoritatea experților este că ne îndreptăm către o recesiune. Unele sectoare economice, precum transporturile și ospitalitatea, au fost deja greu lovite de criza sanitară, iar efectele unei încetiniri economice se fac simțite în multe altele.

Consensul este că această criză va fi mai scurtă decât altele, însă va fi și mai adâncă – și, astfel, mai dificil de supraviețuit fără niște acțiuni clare de susținere a business-ul. În plus, impactul Covid-19 asupra economiei nu reprezintă singura provocare pentru companii. Chiar și înainte de începutul pandemiei, multe companii resimțeau presiunea competiției în creștere și căutau soluții și abordări noi.

În fața unui viitor economic incert, mulți manageri vor încerca, instinctiv, să fie mult mai precauți cu banii și să taie cât pot de mult din costuri. Experiența altor crize anterioare, însă, ne arată că acest mod adeseori nu favorizează o revenire ușoară, ci dimpotrivă. Chiar dacă o perioadă de recesiune este, fără îndoială, dificilă și chiar înfricoșătoare, unul dintre modurile în care companiile pot fi mai bine pregătite este dacă investesc – mai specific, în contextul actual, dacă investesc în tehnologie. Atunci când companiile investesc strategic în instrumentele tehnologice potrivite și își revizuiesc procesele și procedurile interne, ele își consolidează poziția pentru momentul în care piața își va reveni.

Iată 3 moduri prin care investițiile în tehnologie îți poate întări business-ul:

  1. Instrumentele tehnologice îmbunătățesc eficiența internă a companiei tale

Ca manager, știi cât de important este să ții sub control costurile, iar acest aspect devine cu atât mai important într-o perioadă economică dificilă.  Într-un astfel de context, un software ERP poate fi un adevărat ajutor, pentru că automatizează procesele manuale, eliminând acele activități care doar ocupau timpul echipei fără să adauge valoare reală. De aceea, un ERP este o soluție excelentă pentru a obține rezultate mai bune și mai stabile cu ajutorul acelorași oameni și resurse.

În același timp, un software de salarizare, în special unul a cărui fiabilitate este asigurată de actualizări constante pentru a ține pasul cu modificările legislative precum WizSalary, automatizează și asigură consistența unuia dintre cele mai importante centre de cost din orice companie, indiferent de industrie. Într-o perioadă dificilă, calculul automat al salariilor garantează nu doar că firma respectă pe deplin prevederile legale, evitând astfel potențiale amenzi costisitoare, ci și că angajații rămân mereu în centrul  preocupărilor companiei și își primesc salariile pe care le merită, fără erori.

  1. Tehnologia potrivită te ajută să iei decizii mai bune

Informația înseamnă putere, iar în perioade de criză sau de schimbare rapidă, cei care au o viziune mai bună asupra a ceea ce se întâmplă în jur sunt mult mai bine pregătiți, apoi, să răspundă contextului. Implementând un soft ERP sau o soluție de BI, te poți asigura că ai acces rapid la o privire de ansamblu completă și coerentă asupra tuturor resurselor și informațiilor din companie. Astfel, echipa de management are posibilitatea să analizeze mai bine situația, să creeze o suită de planuri diferite de continuitate și, apoi, să ia cele mai bune decizii.

La un nivel mai practic, o soluție precum WizCount permite nu doar facilitarea activităților contabile. Dimpotrivă, ea le permite managerilor să vizualizeze situația financiară a companiei din doar câteva click-uri și emite analize automate, sub formă grafică, privind bugetele integrate și centrele de cost, care să vă ajute să vedeți cum sunt folosite fondurile companiei.

  1. Tool-urile tehnologice pot întări procesul de vânzare și relația cu clienții

Investițiile în tehnologie îți pot ajuta echipa de vânzări să fie mai productivă. Acesta este cazul, spre exemplu, dacă folosesc ASKI SFA, un soft de vânzări care ajută echipele să dedice mai mult timp activităților ce pot conduce la creșterea vânzărilor decât sarcinilor rutiniere de introducere sau verificare de informații. O soluție cu un plus de creativitate este ASKI Self-Order, o aplicație pe care, cu sprijinul echipei Wizrom, companiile de distribuție o pot pune la dispoziția clienților săi pentru ca aceștia să își poată gestiona singuri, de la distanță, oricând și de oriunde, comenzile și toate detaliile contului de client.

În plus, investițiile în instrumente tech care îți pot ajuta direct echipa într-o recesiune pot fi un mod smart de a-ți păstra cei mai buni angajați, investind, în același timp, în susținerea relațiilor cu clienților și în identificarea de noi soluții care să îi ajute pe ei, și pe tine, să creșteți împreună.