Cele mai importante modificari fiscale pe care trebuie sa le cunoasca managerii si antreprenorii

Domeniul fiscal este unul dintre cele mai afectate de schimbări în România. Ca manageri, cu siguranță sunteți obișnuiți cu schimbările frecvente de legislație privind taxele și impozitele datorate de companii pentru veniturile obținute și salariile plătite angajaților.

 

Anul 2020 nu face excepție de la regulă. Singurul aspect inedit în noutățile fiscale pe care vi le vom prezenta mai jos este faptul că unele modificări au rolul de a corecta decizii anterioare care au încărcat fiscal companiile din România. O parte din aceste modificări sunt deja vizibile în urma celor mai recente actualizări pentru softul de contabilitate WizCount și softul de salarizare WizSalary.

 

Mai puține declarații, calcule mai simple

Chiar dacă mai sunt câțiva pași de parcurs până va fi atins dezideratul digitalizării aparatului fiscal de stat, managerii și departamentele de contabilitate au parte de câteva vești bune legate de documentele și modalitățile de calcul pentru diferite taxe și impozite.

 

În același timp, însă, apar și câteva obligații noi pentru companii privind declarațiile care trebuie depuse la autorități. Echipa de specialiști de la Wizrom Software a analizat cele mai recente modificări fiscale și le-a structurat într-un mod ușor de înțeles pentru șefii de departamente contabile și manageri:

 

  1. Se renunță la sistemul split TVA

Sistemul split TVA a creat numeroase probleme contabililor. Practic, acest sistem a însemnat că trebuia introdus un nou cont în softul de contabilitate WizCount și în documentele contabile asociate. Aici se colectau separat sumele de bani datorate ca TVA către stat.

 

Această colectare separată se traducea printr-o muncă suplimentară pentru calculul și alocarea sumelor. Mai mult decât atât, măsura  nu a generat rezultatele așteptate de autorități și, astfel, prin OUG 78/2019, ea a fost anulată.

 

Ce se va întâmpla în continuare? După data de 10 februarie 2020, Trezoreria Statului a efectuat transferuri automate ale soldurilor existente în conturile pentru split TVA către contul companiei deschis tot la Trezorerie. În softul de contabilitate WizCount, veți avea atât evidența soldului actualizat, cât și cea a tranzacției efectuate de Trezorerie.

 

  1. Salariul minim crește

Începând cu 1 ianuarie 2020, salariul minim s-a modificat de la 2.080 RON la 2.230 RON. Această mărire atrage după sine creșterea contribuțiilor plătite de angajatori pentru fiecare angajat, ceea ce înseamnă că taxele totale pentru salariul mimim au crescut de la 864 RON la 934 RON.

 

Această modificare se va reflecta în toate salariile calculate în programul de salarizare WizSalary, atât pentru manageri, cât și pentru angajați, la emiterea fluturașului de salariu.

 

  1. Contractele de muncă part-time vor fi impozitate conform salariului efectiv

Iată și o decizie îndelung solicitată de toți managerii. După cum știți, în anul 2019, angajatorii au plătit taxe și contribuții aferente salariului pe norma întreagă de lucru. După modificarea nivelului de taxe în softul de salarizare WizSalary, veți putea calcula cu precizie sumele de bani economisite de companie în urma acestei schimbări în legislația fiscală.

 

  1. Se suspendă obligativitatea depunerii pentru două declarații contabile

Pentru contabili, cea mai așteptată noutate fiscală este adusă de Ordonanța 6/2020, care suspendă obligativitatea depunerii declarațiilor 392A și 392B – declarații informative privind livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate.

 

Această suspendare este în vigoare în perioada 2020-2022.

 

  1. Este obligatorie declararea beneficiarilor reali

Declarația privind beneficiarii reali este reglementată de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Conform definiției date prin lege, beneficiarii reali sunt „orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacție, o operațiune sau o activitate”

 

Declarația trebuie depusă la ONRC în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, adică până în 21.07.2020. Toate persoanele juridice înregistrate în Registrul Comerțului sunt obligate să depună această obligație, excepție făcând doar regiile autonome, companiile/societățile naționale și societățile cu participație integrală sau majoritară a statului. Formularul tipizat al declarației privind beneficiarii reali este disponibil pe site-ul ONRC.

 

 

Meniu