Despre HR în 2021: ești pregătit pentru noile provocări?

2020 a fost un an ca nici un altul. Mulți dintre noi am fost mai mult decât fericiți să îl lăsăm în urmă și să începem 2021 cu mai mult optimism. Este nevoie, însă, să rămânem realiști și să ne temperăm entuziasmul cu gândul că, deși sunt semne că situația sanitară se va îmbunătăți, nici anul acesta nu va fi floare la ureche.

Cele mai multe companii au simțit impactul anului 2020 – multe dintre ele au fost nevoite să își reașeze radical operațiunile pe măsură ce angajații s-au mutat remote, iar colaborarea dintre ei a devenit virtuală. Această tranziție nu a fost ușoară, însă nevoia de a garanta siguranța forței de muncă a făcut ca multe companii să găsească cea mai bună metodă pentru ele pentru ca munca de la distanță să fie o soluție viabilă.

O modalitate de a privi momentele de mare incertitudine este să recunoaștem că acestea conduc, de cele mai multe ori, la inovație și stimulează noi moduri de a gândi. Ce înseamnă acest lucru pentru strategia dumneavoastră de HR și pentru ce schimbări ar trebui să fiți pregătiți în acest an?

  1. Acasă este noul birou

Ne-am săturat să tot auzim despre pandemie, dar nu putem nici ignora faptul că ea și-a lăsat amprenta asupra felului în care trăim, dar, și mai important din punct de vedere al business-ului, a schimbat cu adevărat modul în care lucrăm. Una dintre cele mai vizibile schimbări din 2002 a fost trecerea, aproape peste noapte,  la muncă la distanță pentru o mare parte a forței de muncă globale. Chiar dacă munca de acasă era deja o realitate pentru unii angajați, mai des întâlnită în unele industrii decât în ​​altele, nu multe organizații erau pregătite să devină complet remote în doar câteva zile. În 2021, o parte dintre companii intenționează să se întoarcă treptat la birou, dar consensul general este că viața profesională nu va reveni la ceea ce știam cândva în următoarele 12 luni – mai mult decât atât, este posibil să nu vedem deloc această revenire. Sprijinirea angajaților la distanță, fie și numai prin simplificarea interacțiunii lor cu departamentul de resurse umane prin utilizarea unui software de resurse umane cu capacități de self-service, va fi o premisă crucială pentru acest an.

  1. Noul HR

O consecință logică a creșterii numărului de angajați care lucrează de la birou este faptul că departamentele de resurse umane s-au văzut nevoite să regândească multe (dacă nu chiar toate) din practicele lor.

Activități precum recrutarea sau integrarea unui nou angajat în echipă (onboarding) s-au schimbat pentru totdeauna. Aceste activități, dar și managementul performanței, s-au bazat, tradițional, pe conversații în persoană. Acum, însă, HR-ul trebuie să reinventeze practicile actuale pentru a face față eficient acestor situații într-o lume digitală.

În mod similar, și managementul oamenilor se schimbă. Pentru manageri, este mai greu să verifici angajații când lucrează de acasă, iar pentru departamentul de HR, este mult mai greu să își dea seama de ceea ce li se întâmplă și ce așteptări are echipa când este remote. Din ce în ce mai mult, în activitățile legate de echipă, ne vom baza pe tehnologie pentru a rămâne conectați la oameni, la activitatea lor, dar și la productivitatea lor.

  1. Învățarea aduce succesul în afaceri

Un raport Gartner care analizează principalele priorități pentru resurse umane în 2021 a arătat că majoritatea factorilor de decizie din domeniul resurselor umane erau hotărâți să facă din dezvoltarea competențelor angajaților prioritatea absolută a anului. Perioadele de incertitudine crescută dezvăluie nevoia companiilor de a se putea adapta rapid și scot la iveală lacunele în cunoștințele sau abilitățile angajaților. Astfel, anul trecut, pe măsură ce activitatea și nevoile lor s-au schimbat, multe companii au fost forțate să recunoască faptul că echipele lor nu aveau seturile de capabilități potrivite pentru a face față unor schimbări atât de mari. Este, deci, nevoie de o abordare dinamică în direcția îmbogățirii cunoștințelor oamenilor și a redistribuirii talentelor existente în domenii noi, în care aceștia pot aduce un plus de valoare. Perfecționarea este, de asemenea, extrem de motivantă pentru angajați, ea reprezentând o dovadă a faptului că îi prețuiți și că sunteți dedicați în a-i ajuta să își atingă obiectivele de carieră.

Desigur, și mobilitatea talentelor joacă un rol în acest sens, permițându-vă să mutați angajații în diferite roluri pentru a-și dezvolta abilitățile, în timp ce umpleți, simultan, goluri de competențe și vă pregătiți forța de muncă pentru viitor. Mobilitatea internă a talentelor vă permite să vă folosiți angajații pe care îi aveți deja pentru a vă satisface nevoile actuale, astfel încât să aveți întotdeauna persoanele potrivite care lucrează la proiectele potrivite, la momentul potrivit.

  1. Lupta pentru buna gestionare a timpului

Mulți angajați se luptă cu gestionarea timpului atunci când lucrează acasă. Mediul de lucru este mult diferit de cel dintr-un birou și este marcat de multe momente în care atenția oamenilor este distrasă de copii sau de animalele de companie. De asemenea, pentru unii, poate fi mult mai dificil să te concentrezi de acasă. În condițiile continuării modului de lucru de la distanță, managerii de resurse umane vor trebui să depună și mai multe eforturi pentru a crea și împărtăși apoi cu echipa strategii de gestionare a timpului adaptate nevoilor angajaților remote.

  1. Sănătatea mintală, în prim plan

În decembrie, un studiu local arăta că pandemia a avut efect semnificativ asupra sănătății mintale a populației din România. Astfel, 42% dintre respondenți au raportat o înrăutățire a stresului, în timp ce aproximativ o treime dintre respondenți au raportat o înrăutățire a nervozității. Chiar și cei care erau obișnuiți să lucreze sub presiune s-ar putea să se simtă copleșiți după evenimentele din ultimele luni. Astfel, va crește nevoia ca angajatorii să fie deschiși la a aduce subiectul sănătății mintale în prim plan și să ofere sprijin amplu angajaților pentru a face față îngrijorărilor sau problemelor lor.

Așadar, începeți prin a vă asigura că nu vă suprasolicitați, nici dumneavoastră, nici echipa de resurse umane. Este o capcană să aveți grijă de bunăstarea tuturor, neglijându-vă propriile nevoi. În schimb, începeți cu propria stare de bine, respectând, de exemplu, un program de lucru rezonabil și cerând sprijinul de care aveți nevoie. Astfel, veți fi pregătit pentru a-i ajuta și pe ceilalți din echipă.

Pe scurt, chiar dacă toate aceste probleme pot părea că pur și simplu adaugă mai multe sarcini pe o listă deja lungă, abordarea proactivă a modurilor în care puteți menține angajamentul angajaților, sănătatea lor mintală, perfecționarea competențelor, precum și flexibilitatea lor pe termen lung, vă vor asigura că aveți o forță de muncă calificată, pregătită și dispusă să vă ajute compania să vă atingeți prioritățile pentru acest an.

Meniu