Contact

Pandemia de coronavirus a transformat radical modul în care am lucrat toți în ultimele luni, la nivel local și mondial. Dintr-o dată, echipele de HR s-au trezit în fața unei realități foarte diferite de cea pe care trebuiau să o administreze până în acel moment. Indiferent că angajații au lucrat doar de acasă sau că a fost necesară impunerea de norme de distanțare și de siguranță suplimentară, a fost datoria departamentelor de HR să se asigure că actele tuturor angajaților sunt în ordine, că aceștia au acces la suportul de care au nevoie și că au condițiile pentru a fi productivi. Toate acestea au acaparat atenția HR-ului în ultimele săptămâni, iar acțiunile în slujba unei viziuni mai largi au fost puse în așteptare. Acum, însă, pe măsură ce ne îndreptăm către o revenire a activității, departamentele de HR trebuie să își reia rolul strategic în companie.

Iată șase priorități strategice ce noi credem că ar trebui să primeze în perioada ce urmează:

 

  1. Starea de bine a angajaților

În ultimii ani, sănătatea și starea de bine a angajaților s-a aflat în atenția departamentelor de HR. În contextul pandemiei, însă, importanța acestora s-a amplificat – nu doar din perspectiva sănătății fizice, ci și a stării mentale a angajaților, pe măsură ce ei s-au confruntat cu provocări noi precum ar fi izolarea la domiciliu sau nevoia de a echilibra munca de acasă cu supravegherea copiilor. Cum viitorul are încă multe incertitudini, iar pentru a trece peste momentele dificile e nevoie de un efort colectiv, preocuparea pentru binele angajaților ar trebui să rămână sus pe agenda oricărei companii.

 

  1. Aranjamente de lucru flexibile

Chiar dacă autoritățile permit acum întoarcerea angajaților la birou, acest lucru nu este lipsit de propriile sale probleme logistice. O soluție mai la îndemână decât ca echipa să revină în același timp la birou o poate reprezenta introducerea unor programe de lucru mixte, care să includă în continuare zile de telemuncă. Astfel de programe pot, pe de o parte, să reducă presiunea asupra companiei să respecte noile norme de distanțare și să investească în elemente noi (precum separatoare între birouri), iar, pe de altă parte, le dă angajaților posibilitatea să îți mențină un echilibru mai bun între lucru și viața lor profesională. Introducerea acestor programe este semnificativ ușurată prin folosirea unui soft de resurse umane precum WizOne, ce permite introducerea și validarea pontajului de la distanță, dar și accesul direct al angajaților la elemente de admin, fără a depinde de disponibiltiatea colegilor de la HR (pentru concedii sau adeverințe).

 

  1. Experiența de lucru a angajaților

În ultimele luni, datorită tehnologiei, mii de companii au putut continua să funcționeze, cu puține întreruperi, și au rămas permanent conectate la angajații lor. În perioada ce urmează, oamenii de HR ar trebui să profite de această deschidere către instrumentele tehnologice și să se gândească cum ar putea să le folosească pentru a susține productivitatea și engagement-ul angajaților, în special în cazul celor care continuă să lucreze remote sau pentru a atrage noi angajați din generația Z.

 

  1. Atragerea de noi talente

Succesul oricărei companii depinde direct de cât de buni sunt oamenii săi, de experiența și abilitățile lor. Pe măsură ce economia va începe să își revină, multe companii vor relua căutarea de noi angajați, iar departamentele de HR ar putea fi cu un pas înainte, creând deja de astăzi activitățile ce susțin imaginea de angajator. În același timp, echipele de HR ar trebui să fie atente la loializarea acestor talente, lucrând direct cu managerii pentru a se asigura că noi angajații sunt în joburile potrivite și că au în fața un plan de carieră care să le permită să crească în continuare.

 

  1. Decizii bazate pe dovezi

Folosind un soft de HR puternic precum WizOne, echipele de HR au acces la o multitudine de date, rapoarte și analize pe baza cărora să ia decizii informate, indiferent că sunt legate de performanța sau dezvoltarea echipei. În plus, accesând aceste informații, departamentul de HR poate susține mai îndeaproape strategia de dezvoltarea a întregului business, oferind, de pildă, sugestii de îmbunătățire a proceselor de lucru.

 

  1. Ghid pentru organizații în perioade de schimbare și incertitudine

Deși, de obicei, proiectele de transformare a companiilor se referă la transformarea proceselor și procedurilor prin tehnologie, oamenii sunt întotdeauna cheia unei transformări de succes. Tocmai de aceea, specialiștii în HR pot face o reală diferență în a ajuta organizația să treacă peste momente dificile. Acum, când companiile trebuie să se adapteze noului normal și să supraviețuiască crizei economice ce se anunță, HR-ul va fi crucial: în a sprijini managementul în deciziile lor, în a gândi posibile reorganizări interne sau disponibilizări sau în a găsi modalități de a sprijini angajații în situații dificile.

Contacteaza-ne

Aveti intrebari despre solutiile noastre software?

Va rugam contactati unul dintre reprezentantii nostri: +4 021 318 0100