Wizrom: adoptarea modelului SaaS a dublat rata de crestere a numarului de clienti in T1

Wizrom Software este primul furnizor de solutii software si servicii din Romania care a adoptat modelul de licentiere SaaS (Software as a Service) pentru toate solutiile implementate, pentru noii clienti, de la inceputul acestui an. Rezultatele imediate sunt un flux de numerar confortabil pe termen lung si o rata dubla de crestere a numarului de clienti.

„La finele anului trecut am luat o decizie strategica in sprijinul clientilor nostri, tinand cont de nevoia acestora, pe de o parte, de a-si eficientiza operatiunile cu ajutorul solutiilor noastre, si pe de alta parte, de a investi in tehnologie pastrandu-si un flux de numerar confortabil. In plus, dupa o anumita perioada de timp, clientul poate sa ajusteze numarul de licente utilizate, spre deosebire de achizitia traditionala de licente cand, odata cumparate, acestea sunt platite chiar daca nu mai sunt utilizate. Astfel, modelul SaaS asigura plata a doar ceea ce se foloseste”, a declarat Adrian Bodomoiu, Director General, Wizrom Software.

Wizrom a adoptat modelul de licentiere SaaS inca din 2011, inregistrand un raspuns pozitiv din partea unui numar in crestere de clienti, astfel incat odata cu intrarea in anul 2013, l-a instituit ca standard pentru toate noile contracte. De la inceputul anului si in continuare, noii clienti ai Wizrom pot adopta solutii fara a mai fi nevoie de investitii masive initiale, ceea ce constituie un avantaj pentru orice companie, in conditiile economice actuale.

„Spuneam la inceputul anului ca principalele tendinte pe 2013 sunt optimizarea costurilor operationale ale companiilor inclusiv prin adoptarea de solutii software, implementarile in crestere de aplicatii de tip Warehouse Management Software, respectiv procesul de inlocuire a vechilor aplicatii ERP cu unele noi, mai bune, mai puternice, la costuri totale de detinere mai bune. Wizrom este in aceasta tendinta, oferind clientilor sai toate acestea si in plus, avantajul de a face investitia esalonat, in timp”, a explicat Adrian Bodomoiu.

Astfel, Wizrom a semnat in cursul primului trimestru cu 74 de noi clienti, un numar in crestere cu 14% fata de T1 2012 – ceea ce reprezinta o rata dubla de crestere fata de aceeasi perioada din anul trecut, care a fost de aproape 7% fata de T1 2011, datorita adoptarii SaaS.

„Ne-am asigurat si noua si clientilor nostri un flux de numerar excelent, pe termen lung, livrand in acelasi timp solutiile complete cerute. Astfel, chiar daca am terminat primul trimestru la acelasi nivel cu perioada similara a anului trecut, avem in fata o perioada mult mai confortabila din punct de vedere al veniturilor. Wizrom este alaturi de clientii sai si intelege perfect constrangerile economice ale momentului, oferind cea mai flexibila solutie financiara de achizitie a aplicatiilor software de pe piata din Romania”, a declarat Directorul General al Wizrom.

Wizrom avea la 31 martie 2013 un numar de 3.620 de clienti, inregistrand venituri de 1,6 milioane de euro in primul trimestru al anului.

Meniu