Wizrom: cerere de patru ori mai mare pentru upgrade, pe fondul revirimentului economiei

Primul trimestru al anului a conturat o noua tendinta pe piata de software si servicii, pe fondul dorintei companiilor de a profita cat mai rapid de revenirea economica.

Astfel, in perioada ianuarie – martie, numarul de companii care au solicitat un upgrade major al solutiilor folosite a crescut de aproape 4 ori fata de aceeasi perioada a anului precedent, la peste 100. Este vorba de cereri pentru solutii ERP, CRM, logistica si depozitare (WMS), transport si rutare (TMS) si multe altele.

A fost o perioada pe care am anticipat-o corect si pentru care ne-am pregatit cu proceduri foarte bine puse la punct si o crestere anterioara a numarului de consultanti de business. Revirimentul din economie este evident si la clientii Wizrom„, a declarat Adrian Bodomoiu, Director General Wizrom.

Principala cerinta a majoritatii clientilor Wizrom care au cerut upgrade a fost cresterea automatizarii, pentru a spori acuratetea datelor si, in consecinta, a analizelor si prognozelor.

Asa cum in sport castigatorul a ajuns sa fie declarat pe baza sutimilor de secunda sau a milimetrilor, tot asa si in business, performanta depinde tot mai mult de tehnologie. In productie, in industrie, in agricultura, in servicii, in aproape orice domeniu, solutiile software tind sa devina elementul care, alaturi de imaginatia managerului sau a antreprenorului, fac diferenta„, explica Adrian Bodomoiu.

Meniu