Cum te ajuta solutiile software să te adaptezi la noile provocări din piața muncii

WizOne for All cura standardizare resurse umane

Cum te ajută un program standardizat de gestionare a resurselor umane să te adaptezi la noile provocări din piața muncii

Astăzi, piața de muncă arată complet diferit față de condițiile din perioada de dinaintea pandemiei de COVID-19. Din această cauză, IMM-urile simt nevoia de a implementa sisteme software de salarizare și administrare a personalului. Companiile – care trebuie să pivoteze între modele de muncă (hibrid, telemuncă și muncă de la birou) – consideră util un program versatil și standardizat de gestionare a resurselor umane.

Utilizând un astfel de software, companiile se pot adapta la noile realități ale pieței muncii și pot evita surprizele legate de schimbarea legislației, tendințele emergente și riscurile pentru siguranța angajaților. Prin urmare, organizația poate stabili corect obiectivele, strategiile și bugetele necesare pentru managementul resurselor umane.

Cel de-al patrulea val al pandemiei a schimbat din nou paradigma din piața muncii. Astfel, o parte dintre angajați lucrează în această perioadă – alternativ – atât de acasă, cât și de la birou, iar companiile se văd puse în situația de a se adapta la noul mod de lucru al angajaților. În practică, modelul hibrid este mai dificil de gestionat decât modelul de lucru numai de la birou sau decât cel de lucru de acasă, iar managerii caută întotdeauna modalități de a reduce costurile și de a crește productivitatea. Software-urile de salarizare automate și platformele de management HR sunt cele mai convenabile soluții pentru aceste companii.

Contextul pieței pentru IMM-uri

Comisia Europeană a raportat că în România există aproximativ 500.000 de întreprinderi mici și mijlocii în domeniile industriei, comerțului, construcțiilor și serviciilor – acestea reprezentând 99% dintre toate companiile active din economia națională. Potrivit unui document emis de Consiliul Național Român pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (CNIPMMR) la sfârșitul anului 2020, peste jumătate dintre aceste companii și-au redus activitatea de business anul trecut. Cu toate acestea, numărul de înregistrări de companii noi în primul trimestru al acestui an a crescut cu peste 52% față de primele trei luni ale anului trecut.

Indiferent de atitudinea față de schimbările din piață – fie că sunt văzute ca obstacole de depășit sau ca oportunități de creștere – companiile trebuie să se adapteze noilor realități. Tehnologia este în continuă evoluție, iar tendințele emergente determină noi direcții de dezvoltare. Cu toate acestea, cantitățile mari de informații și modificările legislative sunt dificil de gestionat.

WizOne for All – soluția optimă pentru companiile mici și mijlocii

IMM-urile au acum la dispoziție versiunea standardizată a soluției WizOne pentru gestionarea personalului – WizOne for All. Astfel, acestea își pot desfășura în mod optim principalele activități de business.

WizOne for All include patru module și poate fi implementat în numai o săptămână. Soluția software nu are costuri de implementare sau de instalare, iar plata licenței se face pe baza unui abonament lunar, ținând cont de dimensiunea companiei.

Modulul de administrare personal este dedicat dosarelor angajaților în format electronic, care pot fi actualizate ușor și în timp real. Astfel, fiecare dintre aceștia beneficiază de un fișier conținând informații generale și date personale, beneficii, lista de echipamente utilizate, medicina muncii și alte certificări reînnoite periodic, sancțiuni etc.

Sistemul de pontaj electronic, cu o acuratețe de 100%, și care nu necesită introducerea manuală a datelor și care este compatibil cu o mare parte a sistemelor de control acces, oferă companiilor oportunitatea de a structura modul de înregistrare a pontajului în funcție de specificul activității companiei. Modulul de pontaj electronic poate fi configurat în funcție de următoarele variabile – tipul contractului de muncă, structura organizatorică și modul de lucru specific companiei (organizare în departamente, puncte de lucru, sucursale etc.).

WizOne for All include și programul WizSalary, destinat IMM-urilor care au nevoie de un instrument simplu și eficient pentru calculul drepturilor salariale. Acest program a fost dezvoltat astfel încât să poată fi utilizat cu încredere atât de afaceri cu 10 angajați, cât și de companii cu sute sau mii de angajați.

De asemenea, prin modulul Self Service, companiile pot implementa un flux automat de transmitere și aprobare a cererilor angajaților. Angajații pot depune cereri pentru concediu de odihnă, medical sau alte cereri de absență sau work from home, iar managerii pot să evite suprapunerea de concedii și să știe care este prezența în cadrul departamentului, dintr-o privire.

Astfel, IMM-urile beneficiază de un instrument care garantează transparența proceselor, asigurând securitatea și protecția datelor organizației și ale angajaților.