Grupul de firme Wizrom (Wizrom Software, WizSalary si filialele externe) a inregistrat o crestere de 7,1% a veniturilor in cursul primului trimestru, fata de aceeasi perioada din 2010.
Grupul Wizrom a terminat primul trimestru cu venituri de 1,5 milioane euro, fata de 1,4 milioane in T1 2010, continuand astfel cresterea din cursul anului trecut. In 2010, companiile din cadrul grupului au inregistrat venituri de 5,9 milioane euro, in crestere fata de 2009.
„Evolutia pozitiva a Wizrom a continuat si in primul trimestru al acestui an, in mare parte datorita concentrarii activitatilor noastre asupra verticalelor in care activam. Astfel, am remarcat o revenire spectaculoasa a firmelor din domeniul productiei, pe fondul cresterii comenzilor de la beneficiarii din strainatate. De asemenea, industria auto cunoaste acum o crestere semnificativa, pe care suntem pregatiti sa o sustinem cu solutii specializate”, a declarat a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.
La 31 martie 2011, compania avea 3.138 de clienti, fata de 3.079 la finele anului 2010. Cei 59 de noi clienti din cursul primelor trei luni ale anului 2011, reprezinta o crestere de peste 50% a numarului de clienti care au ales Wizrom ca partener, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.
Unul dintre punctele forte ale Wizrom il reprezinta expertiza consultantilor – o treime din specialistii companiei are la activ peste zece ani de experienta in cadrul Wizrom, perioada in care au participat la numeroase implementari de anvergura. „Practic, opt din zece consultanti au cel putin cinci ani de experienta in firma noastra, ceea ce conteaza enorm atunci cand abordezi orice proiect”, a explicat Adrian Bodomoiu.
Pentru 2011, compania se asteapta in continuare la o cerere in crestere de solutii informatizate care sa genereze clientilor beneficii cat mai rapid posibil, in conditiile in care eficientizarea costurilor operationale ramane provocarea de baza pentru toate companiile, pe langa cea a gasirii de noi clienti. „Companiile au nevoie de solutii de optimizare a resurselor si de automatizare a proceselor. Iar noi adresam aceasta necesitate oferind clientilor un portofoliu complet de solutii si servicii IT si furnizand pe langa aplicatiile deja clasice de tip ERP, CRM, BI, acele „sisteme inteligente” care integreaza, automatizeaza si optimizeaza procesele de business”, a precizat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.