Atunci când ești la început de drum și ai un business mic, este ușor să te adâncești în operațiunile de zi cu zi. Simți că ai toată greutatea planetei pe umeri și te implici în tot ceea ce înseamnă business-ul tău, dornic să nu ratezi nicio oportunitate de a-l face un succes. E normal să fie așa, însă, uneori, ai nevoie și de un mic ajutor.
Un lucru ce face cu adevărat diferența pentru toate companiile, încă din primele lor momente de dezvoltare, este un software de contabilitate precum WizCount. De ce?
Iată 5 moduri prin care o soluție de conta poate îmbunătăți activitatea și rezultatele companiei tale.
-
Te ajută să lucrezi mai eficient
Ca administrator de firmă, primul tău gând este despre eficiență – cum să îți organizezi resursele și să îți desfășori activitatea de bază în cel mai eficient mod, minimizând eforturile și maximizând câștigurile. Acest lucru nu este posibil, însă, fără să acoperi sarcinile administrative cu acuratețe și siguranță, chiar dacă ele nu sunt activitatea ta preferată. WizCount te ajută oferindu-ți o platformă unică de gestiune financiar-contabilă, din care poți emite ușor facturi, în care poți introduce facturi de la furnizori și gestiona costurile. Utilizând această platformă, în orice moment poți monitoriza cum merge business-ul și poți face previziuni care să te ajute atunci când ai nevoie să iei decizii despre viitorul companiei tale.
-
Îți oferă vizibilitate susținută în tot ceea ce înseamnă profit și costuri
Managerul unei firme este cel care trebuie, constant, să ia decizii privind acțiunile și măsurile ce se impun pentru activitatea acesteia. Pentru ca aceste decizii să fie coerente și corecte, managerul are nevoie de acces la informații precise. În esență, el trebuie să cunoască, în orice moment, situația financiară a companiei. Din câteva click-uri și setări, WizCount emite analize automate integrate privind bugetele utilizate și centrele de cost, care să vă ajute să vedeți cum sunt folosite fondurile companiei. Partea cea mai bună este că aceste situații financiare pot fi prezentate sub formă grafică, făcându-le astfel mai ușor de studiat și înțeles dintr-o privire.
-
Ușurează munca contabilă și asigură respectarea legislației
Pentru a respecta întru totul reglementările legale în vigoare este nevoie, lunar, de o serie de calcule exacte și raportări stricte care, realizate manual, ocupă mult timp și pot include erori. O variantă mai simplă pentru a economisi timpul și efortul contabilului este utilizarea WizCount pentru generarea automată a rapoartelor necesare. Mai mult decât atât, pe lângă raportările contabile obligatorii conform legislației locale, WizCount poate genera peste 200 de rapoarte diferite, inclusiv documente conforme cu standardele IAS și US GAAP pentru raportări contabile internaționale.
-
Se dezvoltă odată cu afacerea ta
La începutul drumului tău în afaceri, când ai puține tranzacții contrabile în fiecare lună, poate fi posibil și chiar relativ simplu să gestionezi manual acest aspect. Pe măsură ce compania ta se dezvoltă, însă, ritmul de activitate sporește, fondurile rulate cresc și ele, iar erorile ce apar în mod natural din cauza numărului mai mare de tranzacții devin costisitoare. Avantajul WizCount nu este doar că elimină erorile, ci mai ales faptul că este extrem de flexibil și ușor de configurat. Pe măsură ce compania se dezvoltă, îți dă posibilitatea să îi extinzi funcționalitățile și să setezi module noi în funcție de necesitățile nou-apărute, crescând practic odată cu compania ta.
-
Permite personalizarea pentru un plus de ușurință în utilizare
În general, fiecare contabil are stilul său de lucru și utilizează cu precădere anumite funcționalități din programul de contabilitate. În același timp, tu, ca manager, ai nevoie de acces rapid la alt tip de informații. WizCount rezolvă această diferență în preferințe făcând posibil ca fiecare utilizator să își personalizeze meniul așa cum își dorește, făcând funcțiile cel mai des folosite mai ușor de deschis. În plus, fiecare utilizator își poate seta și alerte pentru încasări, plăți sau disponibilități de numerar.
Iar dacă aceste avantaje nu sunt suficiente, WizCount aduce un alt plus: o interfață grafică intuitivă. Astfel, odată instalat, programul poate fi ușor utilizat de către orice membru al echipei, după un training sumar. Concluzia: indiferent cât de mică sau mare este o companie, un software de contabilitate înseamnă simplitate, eficiență și productivitate crescută.